Saturday, March 31, 2012

Sfaturile lui Valeriu Popa


Frica micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzeza boli organice, cum ar fi boala coronariana (ischemia), hepatita, impotenta si frigiditatea sexuala, boli de piele, nevroze si psihoze.


Cand cineva te jigneste nu te razbuna pe el, nu-l uri si nu te supara pe el intrucat aceasta jignire este un dar de la Dumnezeu. Daca n-o accepti urmeaza ca purificarea sufletului sa se infaptuieasca prin boli si nenorociri, iar daca nu esti pregatit nici pentru aceasta ea vine prin moarte Aceasta forma de purificare ne este data prin intermediul celor apropiati, de aceea in masura in care reusim sa-i iertam, in aceeasi masura sunt posibile schimbari interioare de profunzime.


Se cuvine sa iertam nu numai in gand ci si cu sufletul. Cel mai mult ne leaga de trecut supararile neiertate.

Iertand un om care ne-a jignit sau ne-a suparat ne putem vindeca de o boala grava. Roaga-te in permanenta ca toti cei din jurul tau sa fie fericiti, sanatosi si intreaga lume sa fie binecuvantata. Aceasta rugaciune va iradia atat de multa iubire catre intreaga lume incat iubirea se va intoarce la tine din belsug.

Cum daruiesti asa primesti. Razbunandu-te te faci egal cu adversarul. Iertandu-l te arati superior. Iertand ne eliberam pentru a ne putea inalta. Sa fim constienti ca iertand ii eliberam pe cei care ne-au gresit, deci iertand oferim libertate. Sa alegi calea iertarii, pentru ca numai ea desface rana inclestata in timp. Ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile.

Dependenta naste frica, indoiala, depresia si supararea. Nu cautati plata, nici lauda si nici o rasplata, orice ati face. Savarsind ceva bun noi pretindem imediat recompensa. Aceste dorinte aduc ca rezultat suferinta. Cu cat veti intensifica dorintele omenesti cu atat va creste nivelul de agresivitate si se va intari programul de autodistrugere.

Orice dorinta cand se agata de tine devine stapanul tau.

Cand esti manios, mania devine stapanul tau, te acapareaza complet. Astfel mania ta, in aceasta stare, va face lucruri pe care mai tarziu le vei regreta.

Dependenta naste agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Boala purifica sufletul omului si ii fortifica sistemul imunitar. Dependenta de dorinte, frica, depresia si supararea atrag gelozia. Cu cat este mai puternica dependenta de persoana iubita, cu atat mai numeroase sunt pretentiile noastre fata de ea. Cearta, mania, nerabdarea emit in tacere o mare forta destructiva. Numai prin iubire poate seca izvorul rautatilor

Sa nu vorbiti despre nenorocirile traite pentru ca ele pot prelungi durata lor. Cand nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne indepartam de ele. Indepartarea de ele este primul pas pentru depasirea acestora. Esential este cand vorbiti despre problemele si emotiile dvs. sa nu cautati mila sau compatimiri. Tantarii si furnicile apar cand este prezenta trufia. Cand tantarul va inteapa este o umilinta pentru dvs. El este de mii de ori mai mic decat dvs. si reuseste sa va intepe simtitor. in aceasta situatie daca nu va enervati trufia descreste. Deci tantarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului si micsorarea trufiei..

Daca aveti o mare suparare sau tristete incercati sa nu aduceti sentimente acasa. Iesiti in strada- cu deosebire in locurile inverzite – si plimbati-va. Nu faceti din casa dvs. o groapa de gunoi energetic. Daca locuiti de cativa ani si ati saturat spatiul cu regrete, suparari si spaime, amintiti-va momentele in care v-ati certat si suparat, asezati-va in acel loc, iertati, anulati agresivitatea fata de iubire, rugati-va.

Daca vorbim la telefonul mobil in primele 30 de secunde energia organismului blocheaza influentele negative, ulterior incepe sa cedeze lent. O convorbire telefonica ce dureaza mai mult de un minut se poate rasfrange negativ asupra sanatatii. De altfel, oricat ar parea de straniu, cel mai puternic patimeste nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar. Dupa o convorbire de trei minute are loc deformarea campului in zona capului, in zona sternului (adica are loc slabirea sistemului imunitar) si, de asemenea, in zona primei chakre. O convorbire telefonica care depaseste un minut este de nedorit.

Mancatul este un serviciu divin si, ca atare, nu trebuie sa se desfasoare intr-o atmosfera apasatoare. Mancarea ne poate da energii superioare daca este binecuvantata de Dumnezeu si este gatita cu devotament spiritual. Cea mai buna mancare, cel mai sanatos meniu natural, se transforma in otrava in corpul dvs. Daca atmosfera in care gatiti (gandurile si sentimentele) si mancati este tensionata.

Munca nu trebuie sa ne omoare, ci sa ne dezvolte. Inseamna ca supraincarcarile nu trebuie sa fie permanente si in fiecare ocupatie sa gasim placerea. Daca nu exista placere, orice activitate se poate transforma intr-o suprasolicitare si va dauna sanatatii.

Daca un om fura si inseala pe altii o viata intreaga, el va fi pedepsit sa suporte si pagubele pe care le-a facut altora. In concluzie, cel care a facut bine va recolta binele, iar cel care a facut un rau fizic sau spiritual va recolta raul fizic sau spiritual.

Atasamentul inseamna alipirea sufletului de ceva sau cineva (parinti, persoana iubita, copii, profesie, obiecte, daruri etc). Atasamentul fata de cele pamantesti produce un urias rau lucrului de care ne atasam, in acelas timp sufera si cel ce se ataseaza. Daca omul se ataseaza sufleteste de: hrana, placeri sexuale, casa, avere, bani etc. sufletul lui este cuprins de lacomie, de ura si frustare. In aceasta situatie el trebuie sa piarda toate bunurile pentru a-si purifica sufletul. Omul stie foarte bine ca nu va lua nimic cu sine in mormant. Cu cat suntem mai atasati de stabilitate cu atat mai greu suportam schimbarile vremii si suntem mai bolnaviciosi. Atasamentul fata de dorinte duce la destramarea relatiilor familiare si a acelora din afara familiei.

In dragostea omeneasca trebuie intotdeauna sa existe o detasare de omul iubit. Cu cat aveti mai multe pretentii, iritari si nemultumiri fata de omul apropiat cu atat mai mult creste dependenta de el. Dependenta de valorile umane ne va omori incetul cu incetul si spiritul si sufletul.

Cand casatoria este bazata numai pe sentimente sexuale, ea nu poate fi indelungata. Cand sentimentele slabesc intervine inselarea, iar casnicia se destrama.

Familiile care sunt intemeiate in primul rand pe prietenie si respect sunt fericite si dureaza mult. Un sot trebuie sa evite sa o transforme pe sotie intr-o copie fidela a sa. Fiecare om are personalitatea lui proprie si astfel de tentative sunt impotriva firii, ducand in timp la destramarea cuplului. Nu-l considerati pe celalalt ca fiind un obiect destinat sa va serveasca, ci ca pe o fiinta divina, cu individualitate si cerinte proprii.

Casatoria trebuie studiata intai cu ochiul, apoi cu microscopul si in sfarsit cu telescopul. Cu cat ne concentram launtric asupra vietii imbatranim si ne despartim repede de viata.

Gelozia de regula provoaca scaderea vederii, auzului, scleroza in placi, traumatismele capului, diabet, inflamatii articulare. Daca gelozia este grevata de trufie, atunci este de doua ori mai periculoasa.

Femeia geloasa si suparacioasa ataca in plan subtil partenerul sau. In aceasta situatie sotul fie se va imbolnavi in permanenta, fie va deveni alcoolic, fie va divorta. Daca sunteti gelos si va amplificati sentimentele agresive de profunzime, atunci puteti avea probleme cu orice animal, veti putea avea si alergie si boli contactate de la ele. De asemenea, veti putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor.

Este mai bine sa plangeti decat sa urati. Daca n-ati reusit sa va invingeti pe dvs. insiva, agresiunea se acumuleaza in mod inevitabil. Atunci cand plingeti agresiunea aparuta se distruge.

Dragostea are o mare putere de vindecare fizica, mentala, emotionala si spirituala. Placerea de a barfi, minti si rani alti oameni provoaca efecte karmice devastatoare pentru sufletul care critica. El se condamna singur sa traiasca in inchisoarea nelinistii interioare.

Adevarata cauza a narcomaniei si alcoolismului este un nivel scazut de iubire. Aceasta apare din cauza unor puternice frustari, a reprimarii dragostei fata de oameni. Omul trebuie sa inceteze sa mai poarte suparare pe lumea din jur, sa intre in armonie cu ea.

Gandirea noastra dispune de cea mai puternica forta creatoare din intregul univers. Gandul este cel care aduce pacea si linistea in sufletul nostru. Gandul este cel care atrage binele sau raul in existenta noastra. Toate gandurile emise plutesc in aer ca niste mine amenintatoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gandire sau o actiune negativa este resimtita dureros de mii de organisme. De aceea exista o lege a naturii si a stiintei conform careia raul pricinuit altora ne face rau si noua insine.

De aceea straduinta de a ierta dusmanii si de a indrepta spre ei numai ganduri de pace si iubire constituie un act protector pentru noi.

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem in atmosfera, din punct de vedere vibratoriu: ganduri, vorbe, dorinte, fapte, sentimente etc. se intorc la noi producand efecte perturbatoare in campul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rau altuia fara sa plateasca. De aceea oricand aveti ganduri negative despre o persoana sa va rugati in permanenta pentru sanatatea ei. Cand ne gandim la cineva se creeaza instantaneu o punte energetica intre noi si omul la care ne gandim. De aceea, orice gand rau reprezinta un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod inconstient, de multe ri fara sa ne dam seama de acest lucru.
Orice expresie dura, afirmata pe un ton categoric poate provoca un rau atat siesi cat si unui alt om.

Imaginatia are puterea de a crea realitatea. Campul parintilor incepe sa distruga campul copilului si acesta se va naste bolnavicios, fricos, obsedat.

Supararea este una din cele mai raspandite incalcari ale legilor universului,care poate determina diferite neplaceri in viata, atat a celui pe care te superi, cat si in propria ta viata. Supararea copilului pe parintii sai, a parintilor pe copii creiaza ruperea si deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinte din cele mai grave. Femeia trebuie sa fie linistita si rabdatoare si nu trebuie sa se supere sau sa traiasca sentimente negative. Ea trebuie sa accepte cu seninatate realitatea, asa cum este si sa nu admita parerile de rau in legatura cu trecutul sau sa grabeasca viitorul.

Egoismul, cruzimea inchid canalele energetice de legatura cu Dumnezeu si omul respectiv nu mai primeste energia necesara intretinerii vietii. in aceasta situatie el este nevoit sa ia energia de la alti oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protectie al corpului.
Egoismul si interesul personal ne izoleaza de restul oamenilor si acest simt al separarii ii face pe oameni insensibili la nevoile altora. O persoana egoista manifesta un atasament excesiv pentru ea insasi, este o plaga sociala. Egoistii au foarte putini prieteni. Cateva cunostinte si relatii superficiale le umplu viata. Contactele cu ceilalti sunt limitate. Prin felul de a gandi se inchid in lumea lor stramta. Prin gandurile voastre puteti sa schimbati un egoist facandu-l generos. Sa se emita spre el numai vibratii de generozitate si bunavionta.

Dispretul fata de noi si profunda nemultumire fata de sine constituie o agresiune fata de Dumnezeu. Dispretul si blamarea omoara inainte de toate iubirea fata de un alt om. Orice ticalosie ar comite un om impotriva noastra noi nu avem dreptul sa respingem iubirea fata de el.

Barbatul care dispretuieste femeia se degradeaza spiritual, incepe sa sufere de diferite boli si imbatraneste mai repede ca de obicei. Trebuie sa va schimbati atitudinea fata de femei si fata de situatiile legate de ele.
Trufia si dispretul fata de oameni genereaza lipsa dorintei de a trai, sentimentul pierderii sensului vietii.

Ura este o forta care te leaga de persoana pe care o urasti. Ancorarea de intelepciune da nastere dispretului.Acesta incepe de la cap. De aceea se blocheza biocampul in regiunea capului.. in curand dispretul se intoarce impotriva propriei persoane. De aceea, se deterioreaza campul in jurul rinichilor si apare distrugerea acestora.

Nimeni nu poate strange bani daca-i dispretuieste. Zgarcenia si economia aduc boala si dezastre.

Dumnezeu sa va binecuvinteze,sa va Lumineze si sa va Intelepteasca cu Bunatatea Sa Neinchipuita de mintea noastra omeneasca. Va iubesc dragi romani, adevaratii mei crestini ortodocsi !

Friday, March 30, 2012

Cum ne-am tratat noi cu metode naturiste



Mama nu ne-a indopat niciodata cu medicamente, si ajunsesem la varsta de 25 de ani fara sa stiu ce medicamente sa iau pt dureri de cap (nici acum nu stiu), si puteam sa numar pe degete cate medicamente luasem pana atunci.

Prima mea experienta memorabila a fost propolisul. Imi iesea prima mea masea de minte si aveam niste dureri groaznice. Nu mai dormisem de 24 de ore si ma zvarcoleam de durere, cand in sfarsit am zis sa urmez sfatul mamei mele de a-mi pune o bucatica de propolis pe locul dureros. Imediat dupa ce am pus propolis mi-a amortit gingia, durerea a disparut si am putut sa ma odihnesc. Efectul nu a fost permanent iar la urmatoarele aplicari de propolis durerea nu mai disparea in totalitate, dar macar am trecut de perioada critica, maseaua a spart gingia si am scapat.

Va mai pot da un alt exemplu de efect rapid si puternic al remediilor naturiste: eram adolescenta si facusem o furunculoza urata. Infectia era destul de mare in corp si imi ieseau din ce in ce mai multe furuncule. Primul furuncul care imi iesise era foarte mare (cicatricea o am si acum, e cat unghia de la degetul mare) si plin cu puroi. La recomandarea mamei mele am aplicat o frunza de patlagina proaspata culeasa de langa bloc si la prima verificare ( peste aproximativ o ora) scosese mai mult puroi decat banuiam eu ca ar fi acolo. (Pentru corectitudinea relatarii, trebuie sa completez ca dupa aceea am urmat tratament cu antibiotic- eram prea mica si nu stiam sa ma informez pe vremea aceea)


Apoi am reusit sa evitam o interventie chirurgicala inutila pentru eliminarea unui chist de canal spermatic prin aplicarea unui unguent cu coada calului si a unor comprese cu bitter suedez. Cititi  pe larg aici.
Cu acelasi unguent l-am dat pe sotul meu care avea o galma maricica pe spate si care era veche de cel putin 4 ani. Il dadeam doar seara, si doar cu unguent de coada calului, fara bitter suedez, si deja dupa 2 zile imi era greu sa mai gasesc locul unde trebuia sa-l dau cu unguent.

As putea sa va mai povestesc despre celebrele chisturi ovariene care sunt atat de des intalnite la femeile conteporane. Daca am luat pastile la viata mea, acestea au fost pt aceste nenorocite de chisturi, care imi dadeau niste dureri atroce in fiecare luna. Am facut prostia si am luat anticonceptionale ca si tratament pt chisturi, ca deh, asa recomanda medicul, si eram suficient de neinformata incat sa cred tot ce imi zicea omul in halat alb. Apoi, am inceput sa iau Ketorol care erau foarte puternice si isi faceau efectul rapid. Cu cat trecea timpul trebuia sa iau  Ketorol mai des, si nici efectul nu mai venea atat de repede ca la inceput.
Acum, pentru ca inca mai alaptez nu pot lua nici o pastila, si a trebuit sa rezolv problema altfel (oricum nu as mai apela la medicamente, chiar si fara interdictia alaptatului).
 
Si cum durerile incep sa fie din ce in ce mai mari, intr-o seara banuind ca nu voi putea dormi din cauza durerii, am citit rapid capitolul rezervat acestor probleme din cartea Mariei Treben ca sa vad ce recomanda ea in cazurile astea.
Mi-am facut rapid o cana de ceai cu cretisoara, iar durerea a trecut in maxim 10 minute, apoi am avut o noapte linistita. Update dupa 4 ani: de atunci tot asta folosesc in fiecare luna si nu am mai avut niciodata nevoie de pastile.

Am mai avut episoade de amenoree (desi curgeau cateva picaturi si era timpul, menstruatia intarzia sa apara 4-5 zile). S-a rezolvat foarte simplu si rapid: un banal ceai de musetel (tot la sfatul Mariei Treben).





 
Update 2014
Deoarece am ajuns la o varsta respectabila :) (34 ani), am decis sa pun in sfarsit in aplicare cateva din protocoale citite de-a lungul timpului, si anume, protocolul pentru eliminarea pietrelor de
la ficat si vezica biliara. Rezultatele au fost extraordinare, nu m-am asteptat sa fiu chiar atat de intoxicata!
Alaturat este cea mai mare piatra eliminata de mine (alaturi de o pruna si o papiota), care e de fapt un conglomerat de 6 pietre vechi si mult colesterol nepietrificat inca. Mai multe detalii cititi aici.
Am mai incercat clisma cu cafea. Citisem mult despre beneficiile ei, initial din cartile si lucrarile lui Max Gerson care ajunsese la concluzia ca in timpul tratamentelor recomandate de el bolnavilor grav bolnavi (cancer, etc) se elimina o cantitate foarte mare de toxine in sange sub actiunea sucurilor de legume si fructe. Pentru a nu risca sa moara intoxicati el a inceput sa recomande aceasta minunata clisma cu cafea. Eu am facut primele clisme pentru a elimina depunerile de pe colon pt ca citisem destul de mult despre importanta unui colon curat si eficient. Efectul remarcat imediat a fost o stare de euforie instantanee, atat de puternic incat imediat ce am terminat prima clisma vroiam sa o incep pe a doua :). Am mai citit ulterior ca acest sentiment insoteste clisma cu cafea si mie mi s-a intamplat de fiecare data cand am facut clisma (de vreo 5 ori in total pana acum).

Tutoriale si creatii din lana pentru impaslit

 

 

 





 

 

 

 

 


 

 

 


 

 

 
 



 

 


 

 
                                                    (apa cu sapun)

 



Dati click pe imaginea de mai sus sau de mai jos pentru a vedea cum se fac aceste superbe flori.


Postări populare

Total Pageviews